ÎN SEMESTRUL I 2017, RESURSELE DE ENERGIE PRIMARĂ AU CRESCUT CU 2,0 %  

ÎN SEMESTRUL I 2017, RESURSELE DE ENERGIE PRIMARĂ AU CRESCUT CU 2,0 %

  • În semestrul I 2017, resursele de energie primară au crescut cu 2,0%, iar cele de
    energie electrică au scăzut cu  1,2%, față de semestrul I 2016.

Principalele resurse de energie primară în semestrul I 2017, au totalizat 16309, 2 mii tone  echivalent petrol1 (tep), în creștere cu 324,9 mii tep faţă de semestrul I 2016.

Producţia  internă  a  însumat  10522,9  mii  tep,  în  creștere  cu  361,4  mii  tep  faţă  de  aceeaşi  perioadă  a anului precedent, iar importul a fost de 5786,3 mii tep, conform unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică.

_______  Combustibil convenţional cu puterea calorifică de 10000 Kcal/Kg.

În semestrul I 2017, resursele de energie electrică au fost de 34153,0 milioane kWh, în scădere cu 409,0 milioane kWh, faţă de semestrul I 2016.

Producţia din termocentrale a fost de 13945,4 milioane kWh în creștere cu 1888,3 milioane kWh (+ 5,7%).

Producţia din hidrocentrale  a fost de 8193,4 milioane kWh în scădere cu 2571,4 milioane kWh (‐23,9%), iar cea din centralele nuclearo‐electrice a fost de 5519,6 milioane kWh în creștere cu 288,4 milioane kWh (+5,5%).

Producţia din centralele electrice eoliene în semestrul I 2017, a fost de 3815,2 milioane kWh, în creștere cu 495,2 milioane kWh, iar energia  solară produsă in instalaţii  fotovoltaice a  fost de 980,5 milioane kWh, în creștere cu 21,0 milioane kWh faţă de semestrul I 2016.

Consumul final de energie electrică în semestrul I 2017, a fost de 27220,9 milioane kWh, cu 1,5% mai mic faţă de semestrul I 2016; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 7,3%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 2,2%.
Exportul de energie electrică a fost de 3746,4 milioane kWh în scădere cu 44,6 milioane kWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3185,7 milioane kWh în creștere cu 38,3 milioane kWh.

Lasă un răspuns