Teofil Dascălu, administratorul Frizon Group, este unul dintre puținii fermieri din România care practică agricultura de precizie. Aste înseamnă că folosește tehnologie de ultimă generație ca să maximizeze producția de cereale, în special la culturile de porumb.

În 2018, adică în cel mai bun an agricol al său de până acum, a înregistrat un randament de aproape 11 tone de porumb la hectar. Anul trecut, din cauza ploilor abundente în perioada de recoltare, producția a fost de 7.6 tone la hectar, cu un punct procentual peste media națională datorită mijloacelor tehnice pe care le folosește. Cu toate acestea, nici un utililaj inteligent nu poate înlocui ploaia. Vara lui 2020 a fost atât de secetoasă încât cele trei mii de hectare pe care le cultivă n-au mai produs nici măcar 10% din recoltele trecute. Înseamnă o scădere de ordinul milioanelor de euro a cifrei de afaceri, o pierdere care impestează semnificativ orice fermier.
În primăvara acestui an, însă, Teofil Dascălu a încheiat o poliță de asigurare intermediată de Aon
România, prin care a transferat riscul de secetă către un asigurător din străinătate. Produsul are la bază corelarea randamentului mediu la hectar, cu istoricul datelor meteo pe ultimii cinci ani înregistrate de sateliți. Asta înseamnă că, dacă umiditatea din sol sau cantitatea de precipitații se află în afara intervalului normal al perioadei, este constatată dauna și fermierul primește automat despăgubirea.
Spre deosebire de produsele clasice, nu este necesară intervenția unui inspector și nici măsurători fiziceîn câmp.
Pentru că umiditatea din sol anul acesta a fost la un minim istoric în regiune și polița a fost gândită pebaza parametrilor specifici ai afacerii, Frizon Group a încasat zilele trecute 1,5 milioane de euro de la compania de asigurări.
“Este primul an în care am optat pentru un astfel de produs de asigurare. Sigur, e genul de situație în care speri să semnezi contractul și să uiți de el, dar în cazul acesta decizia luată atunci mi-a salvat afacerea. Am lucrat împreună cu Aon, pornind de la datele mele statistice și am ajuns la un produs final care s-a pliat pe cea mai mare temere a noastră – seceta. Acum deja discutăm și despre produse colaterale pentru 2021.” – Teofil Dascălu, Administrator Frizon Group
În prezent, statul român poate subvenționa până la 75% din valoarea primei de asigurare plătite. Acest plasament reprezinta o premieră pentru Aon în România.
“În țările dezvoltate, fermierii lucrează cu produse de asigurare bazate pe parametrii meteo de mai bine de trei decenii. Pe piața internă vorbim despre asta de aproximativ doi ani. Frizon Group este prima companie pentru care am intermediat un astfel de contract și deja avem o primă despăgubire. Decipotențialul este imens, și nu doar pentru fermieri. Producătorii de bere sau de înghețată, companiile deenergie verde, constructorii sau operatorii de transport aerian pot să-și asigure pierderile financiare
cauzate de starea vremii.” – Andrei Căvescu, Climate&Weather insurance specialist – Practice leader Aon România.
Vorbim despre precipitații abundente în perioada de recoltare, îngheț, secetă, debite reduse ale râurilor, lipsa vântului sau a soarelui, vânzări mici corelate cu temperaturi anormale ale perioadei sau creșteri ale costurilor cu utilitățile. În momentul de față, toate polițele sunt încheiate de asigurători străini, prin intermediul Aon România.
