ABS 2000 finalizează investiția de aproximativ 7,4 milioane de euro într-o fabrică modernă de reciclare a sticlei post-consum și anunță inaugurarea oficială pe 20 august 2026, în Buzău

COMUNICAT DE PRESĂ

Noua unitate contribuie la dezvoltarea infrastructurii naționale de reciclare și la consolidarea economiei circulare prin transformarea sticlei post-consum într-o resursă valoroasă pentru industrie

București, 6 august 2026 – ABS 2000 a finalizat investiția de aproximativ 7,4 milioane de euro într-o fabrică modernă de reciclare a sticlei post-consum din România, un proiect strategic care contribuie la dezvoltarea infrastructurii naționale de reciclare și la consolidarea economiei circulare. Inaugurarea oficială a noii unități va avea loc în data de 20 august 2026, în prezența reprezentanților autorităților, instituțiilor partenere și ai mediului de afaceri.

Realizată cu sprijinul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), și cu susținerea maib, partenerul financiar al proiectului, investiția contribuie la creșterea capacității de procesare a sticlei post-consum din România și la furnizarea unei materii prime secundare de înaltă calitate pentru industria producătoare de ambalaje din sticlă.

Noua fabrică transformă ambalajele din sticlă colectate după utilizare într-o resursă valoroasă, pregătită pentru a fi reintrodusă în circuitul economic. Prin acest proces, sunt reduse consumul de resurse naturale, necesarul de energie și impactul asupra mediului, iar sticla își continuă ciclul de viață prin reutilizare în producția unor noi ambalaje.

„O economie circulară funcțională are nevoie de investiții în infrastructură, tehnologie și parteneriate pe termen lung. Prin această fabrică, transformăm sticla post-consum într-o resursă valoroasă pentru industrie și contribuim la dezvoltarea unei capacități moderne de reciclare în România. Credem că investițiile de acest tip sunt esențiale pentru un viitor mai sustenabil,” ne spune, Serghei Balica, CEO, ABS 2000.

Evenimentul de inaugurare

Inaugurarea oficială va avea loc miercuri, 20 august 2026, începând cu ora 13:00, la fabrica ABS 2000 din județul Buzău.

Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai instituțiilor partenere, ai mediului de afaceri și ai industriei de reciclare. Programul va include prezentarea investiției, intervenții ale reprezentanților companiei și ai partenerilor instituționali, ceremonia oficială de inaugurare și un tur ghidat al fabricii, în cadrul căruia invitații vor putea vedea tehnologia și fluxul de reciclare în funcțiune.

O investiție pentru viitorul economiei circulare

În contextul obiectivelor europene privind reciclarea și utilizarea eficientă a resurselor, dezvoltarea infrastructurii dedicate reciclării reprezintă o condiție esențială pentru creșterea gradului de valorificare a deșeurilor și reducerea dependenței de materiile prime virgine.

Noua unitate industrială utilizează tehnologii moderne și procese automatizate pentru recepția, mărunțirea, sortarea și eliminarea impurităților din sticla post-consum, obținând un ciob de sticlă de înaltă puritate, pregătit pentru reutilizare în procesul de fabricație a unor noi ambalaje.

Indicatori-cheie ai investiției (de completat)

  • investiție totală: aproximativ 7,4 milioane de euro;
  • capacitate anuală de procesare: de cca. 20 000 tone

Beneficii pentru industrie și mediu

Prin această investiție, ABS 2000 contribuie la:

  • dezvoltarea capacității naționale de reciclare a sticlei;
  • consolidarea infrastructurii economiei circulare;
  • reducerea consumului de resurse naturale și de energie;
  • diminuarea cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare;
  • furnizarea unei materii prime secundare de calitate pentru industria producătoare de ambalaje din sticlă;
  • susținerea obiectivelor României privind reciclarea și reducerea emisiilor de carbon.

Sticla este unul dintre puținele materiale care poate fi reciclată la nesfârșit fără pierderea proprietăților sale. Fiecare ambalaj reciclat reprezintă o resursă recuperată și o contribuție concretă la utilizarea responsabilă a resurselor și la reducerea impactului asupra mediului.

Participarea se face exclusiv pe bază de invitație și confirmare prealabilă, în limita locurilor disponibile.

Link confirmare:  https://priaevents.ro/confirmare-pria-glass-recycling-forum-official-opening-of-the-abs-2000-glass-recycling-plant-in-buzau-20-august-2026/   

Despre ABS 2000

ABS 2000 este un operator cu peste două decenii de experiență în gestionarea și reciclarea deșeurilor, contribuind la dezvoltarea infrastructurii moderne de reciclare în Republica Moldova și România.

Prin investiții constante în tehnologie, inovație și sustenabilitate, compania dezvoltă soluții care transformă deșeurile în resurse și sprijină dezvoltarea unei economii circulare eficiente, bazate pe valorificarea responsabilă a materialelor și utilizarea sustenabilă a resurselor.

Lasă un răspuns