În timpul Conferinței Pria AML și Compliance România 2022 organizată de PRIAevents având ARB, UNSAR, ACJSFB, CAFR, UNNPR ca parteneri, lectorii vor vorbi despre cele mai noi și mai bune soluții pentru aplicarea AML, conformitatea și provocările etice, inclusiv anticorupție, protecția datelor și gestionarea riscurilor. Agenda evenimentului include, de asemenea, diferite studii de caz, împreună cu discuții și exemple din cele mai bune practici.
Rolul conformității și al eticii continuă să evolueze rapid la nivel mondial, companiile acordând mai multă atenție decât oricând integrității și având programe de conformitate anticorupție care sunt în conformitate cu cele mai bune practici internaționale.
Această conferință complexă care va reuni reprezentanți ai autorităților de reglementare, ofițeri de conformitate, asociații, avocați, auditori, consultanți, reprezentanți ai industriei financiare, profesii liberale, dar și reprezentanți ai altor sectoare de business, top manageri și antreprenori pentru a participa la un bogat schimb de idei și experiențe. Astfel vor identifica și vor găsi soluții la problemele emergente în domeniul AML, dar vor afla și despre riscurile noi care se pot crea datorită dezvoltării continue a tehnologiei.
De asemenea, vor participa și avocați care vor trata aspectele AML și White Collar, reprezentanti companii IT care sunt specializate în securitatea cibernetică.
La Conferinta PRIA AML Romania 2022 , conectați-vă cu cei mai buni experți din domeniul AML din România prin discuții în direct, totul din confortul casei sau biroului dvs., prin analize, studii e caz, exemple, reale surse de perfecționare a activității dvs.
Sectoarele care vor participa în audiență: servicii bancare, asigurări, instituții financiare, companii de investiții, contabilitate, fonduri de pensii, imobiliare si dezvoltatori imobiliari, Companii IT, reprezentanți cripto-monede, sericii poștale și curierat, avocați, notari, consultanți, plați online, profesii liberale și autorități.
Temele:
- Strategia națională de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului
- Când și ce modificări noi privind legislația AML vor intra în vigoare in Romania?
- A 5-a directivă AML. Legea nr. 129/2019. The Risk Based Supervision Guidelines 2016/1675 / Commission Delegated Regulations (EU) 2019/758 //and2016/1675 . Stadiu Actual.
- Cand va fi transpusa a 6-a Directiva AML în România? Evaluarea Moneyval. Recomandările GAFI
- Sectorul financiar și reglementările AML. Cunoașterea clienților dvs. și de ce, când și cum raportați tranzacții suspecte?
- Standarde internaționale în domeniul AML / CFT. Obligațiile statelor și sistemelor financiare / jurisdicțiilor din acest domeniu
- Rolul unui auditor și modul în care acesta este combinat cu rolul ofițerului de conformitate în investigațiile interne
- Tehnologiile emergente și riscuri AML implicate
- Regulamentul AML pentru cripto. Raportul ABE și Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2018/1108
- EU Whistleblower Directive – viziune internațională și cele mai bune modalități de a fi implementate în legislația română
- Evoluțiile White Collar in România
- Noi evoluții ale legislației AML în România și impactul asupra profesiilor liberale
- Tehnologia și rolul ei – Soluții Anti-Money Laundering & Security Intelligence
- Criminalitatea cibernetică și furtul cibernetic în România. Cum pot fi pregătite companiile?
- Mecanismul de prevenire a corupției – protejarea integrității dumneavoastră
- Programe de conformitate – Cele mai bune practici și reglementări anticorupție în România
Evenimentul este de interes pentru participare a reprezentanților din:
- Autorități de supraveghere și entități raportoare
- Bănci, asigurări, leasing
- Societăți de plata, Emitenți monede digitale
- Entități audit contabilitate
- Societăți financiare nebancare, societățile de investiții,
- Membrii ARB, UNSAR. UNSICAR, ALB, ARIR, AAF, Asociatiei Brokerilor, Asociațiilor imobiliare
- Membri UNNPR, CAFR, ANEVAR
- Companii IT
- Furnizori de servicii poștale
- Agenții imobiliare
- Avocați, notari și alți liberi profesioniști
- Consultanți
- Asociații profesionale și camere de comerț și nu numai.
PRIA AML Conference face parte din seria evenimentelor de succes organizate de PRIAevents în România, Republica Moldova și Bulgaria.
PRIAevents este recunoscută de multă vreme ca o platformă independentă, și echidistantă de discuții despre cele mai importante teme, despre schimbări legislative, politici în toate sectoarele economiei, cu teme de discuție abordate în premieră.
Conferințele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților, autorităților și a mass – mediei.
Mai multe detalii despre agenda PRIA AML Conference puteți găsi pe www.priaevents.ro
Dacă doriți să participați gratuit și să primiți și prezentările de la eveniment, vă rugăm, nu ezitați să ne dați un reply la acest email cu formularul din atașament completat, sau să completați : https://priaevents.ro/inregistrare-pria-aml-conference-romania-24-februarie-2022-online-1100/.
