Carmen ORBAN – Senator Senatul României, a participat la conferința PRIA Healthcare System: Budget and Finance and Patient Access to Medicine

Conferința PRIA Healthcare System: Budget and Finance and Patient Access to Medicine, care a avut loc în 17 iulie 2025, a fost una dintre cele mai importante platforme de dezbateri despre cele mai semnificative teme de sănătate pe care PRIA Conference a organizat-o în acest an.

Au participat Alexandru RAFILA, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Carmen ORBAN – Senator Senatul României, Daniel BRAN – Președinte, APMGR, Dan ZAHARESCU – Director Executiv, ARPIM, Florentina PANCESCU – General Manager, South East Europe, UCB Pharma, Dr. Cosmin ALEXANDRESCU – Președinte, Asociația Medicilor de Ambulator, Valentin MIRCEA – Partener, Mircea & Asociații, Iulian PETRE – Vicepresedinte, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni, Rozalina LĂPĂDATU – Președinte, Asociația Pacienților cu Boli Autoimune, Dr. Marineta MĂGUREANU – Președinte, PMSPI, Dr. Mariana ROȘCULETE – Secretar, PMSPI.

Carmen Orban: „Ar trebui să existe un sistem unde pacienții să vadă unde sunt locuri libere, pentru investigații”

Carmen Orban, senator, medic și profesor universitar, a spus: „Chiar dacă vrei să faci anumite lucruri, nu poți. În Parlament, dacă ești vocal și știi că expui o problemă, în sănătate există un context politic, pentru că sănătatea este a noastră, a tuturor. Trebuie să facem în primul rând lucruri care nu implică bani, ci multă muncă”.

Președintele Casei de Asigurări de Sănătate are câteva idei bune, spune ea.

„Investigațiile medicale în ambulator, spre exemplu. Ar trebui să existe un sistem transparent, unde pacientul să vadă dacă mai există locuri, chiar și în privat, să se poată programa, iar cei care nu sunt dispuși să intre în acest sistem public să nu mai primească finanțare. Iar pacientul să nu mai piardă timp, o lună de zile, să caute să-și găsească un loc pentru a-și face investigații. Sunt foarte multe idei bune”, a spus Orban.

Trimitem un pacient cu ambulanța la un anumit spital fără să știm dacă acel spital are capacitatea de a trata acel pacient, mai spune ea.

„Aceștia sunt bani risipiți, pierduți. Știm cu toții nenumărate cazuri: pacientul e plimbat pe la 4-5 spitale”, a completat ea.

Lasă un răspuns