Continental vizează investiții de 175 milioane Euro în România, în 2018, și 1.000 noi angajați

Concernul Continental a ajuns la 19.700 de angajați în România, în 2017 mărindu-și efectivele cu 1.500 de salariați, iar nivelul investițiilor realizate în țară anul trecut s-a cifrat la 175 milioane euro. Pentru 2018 planurile vizează o creștere similară celei din 2017, iar investițiile totale ale concernului pe piața din România vor depăși 1,5 miliarde euro (pentru perioada 1999-2018).

Prin dezvoltarea susținută timp de aproape 20 de ani, Continental a devenit cel mai mare angajator din industria auto din România încă din 2016, depășind Grupul Renault România, iar date fiind cifrele pe 2017 Continental a devenit și cel mai mare angajator privat (de orice fel, nu doar din auto) de la noi din țară.

Cei 1.500 de oameni angajați anul trecut au mers pe diverse posturi în cadrul companiei, atât în centrele de inginerie, cât și în unitățile de producție. Principalele direcții în care merge atenția companiei sunt conducere autonomă, electrificare și conectivitate, motiv pentru care noile angajări sunt concentrate în aceste domenii.

„Compania Continental este prezentă în România cu toate cele cinci divizii. O gamă largă de mașini sunt echipate cu echipamentele eletronice, anvelope și produse ContiTech, cum ar fi curelele de transmisie și țevile de ventilație și aer condiționat, produse în România. Ne concentrăm pe cele mai relevante domenii tehnologice în sectorul automotive, inclusiv materialele din cauciuc pentru pneuri, electrificarea, conectivitatea și conducerea automată, respectiv autonomă. Peste 5.700 de ingineri și specialiști IT lucrează în centrele noastre de cercetare și dezvoltare (…)”, a declarat Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental în România, într-un comunicat de presă.

Concernul a făcut investiții de peste 175 de milioane de euro în 2017 în locațiile sale din România. Compania a investit în infrastructură, echipamente și în tehnologii de ultimă generație pentru centrele sale de cercetare și dezvoltare, precum și pentru unitățile de producție. Pentru 2018 planurile vizează o creștere similară: „Compania va investi în dezvoltarea oamenilor, în infrastructura locațiilor și în echipamente și tehnologii de ultima generație”.

În perioada 1999-2017 Continental a investit circa 1,4 miliarde Euro în activităţile din România. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în țară. În total există șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. De asemenea, Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie al anvelopelor în București.

Continental avea la finalul anului 2017 circa 19.700 de angajaţi, din care 5.700 sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare.

La nivel mondial Continental a realizat în 2017 o cifră de afaceri preliminară de 44 miliarde Euro și are în prezent peste 235.000 de angajați în 61 de țări.

Lasă un răspuns