Lina GUDIMA , Șeful secției Farmacovigilență și studii Clinice, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medica a participat la conferința despre Publicitatea Medicamentelor, Suplimentelor Alimentare și Dispozitivelor Medicale în Republica Moldova

PRIAevents a organizat PRIMA conferința despre Publicitatea Medicamentelor, Suplimentelor Alimentare și Dispozitivelor Medicale în Republica Moldova în data de 23 martie 2021, bucurându-se de atenție deosebită din partea comunității farmaceutice (medicamente, suplimente alimentare si dispositive medicale), a asociațiilor de pacienți, farmaciștilor și lanțurilor farmaceutice, distribuitorilor, producătorilor și importatorilor, dar și a spitalelor private, producătorilor și importatorilor de produse dermatocosmetice, consultanților și mass-mediei.

Am acordat atenție temelor actuale și astfel, am dezbătut despre medicamente, suplimentele alimentare, dispozitivele medicale și vaccinurile disponibile și despre cele care sunt în proces de testare sau lansare, dar și despre publicitatea acestora. Bineînțeles, am inclus în dezbatere și teme actuale, de interes pentru sistemul sanitar, alături de toți cei implicați, precum: cum ar putea fi îmbunătățite cadrele legislative (legi, norme, directive) referitoare la publicitatea medicamentelor și dispozitive medicale, dar si a suplimentelor alimentare, codurile de conduită respectate de industria farmaceutică, codul etic pentru marketingul în industria medicamentelor, rolul reglementatorilor, rolul societăților profesionale, rolul lanțurilor farmaceutice si al distribuitorilor, reglementarea publicității dermatocosmeticelor, despre publicitatea înselătoare pentru medicamente sau suplimente alimentare sau dermatocosmetice.

În cadrul acestei ediții, am avut în vizor și studii de caz, exemple despre reclama la medicamente(OTC), suplimente alimentare, dispozitive medicale și dermatocosmetice, mai ales la radio și televiziune, dar si mai nou, in online. Cum ar trebui să arate reglementările în acest domeniu, pentru protejarea pacienților și utilizarea în siguranță a medicamentelor? Promovarea medicamentelor este reglementată diferit în fiecare țară, dar este guvernată de aceleași principii. Aceasta trebuie făcută în mod responsabil, etic și la cel mai înalt standard, pentru a se asigura utilizarea în siguranță a medicamentelor, indiferent de modul lor de eliberare, în conformitate cu legislația în vigoare. Scopul din spatele reglementărilor din publicitatea medicamentelor este: să încurajeze utilizarea rațională a medicamentelor, prin prezentarea obiectivă a acestora și fără a le exagera proprietățile; de a asigura că acestea sunt promovate corect în ceea ce privește beneficiile lor, fiind în acord cu informațiile enumerate în rezumatul caracteristicilor produsului; de a asigura că publicitatea medicamentelor nu este înșelătoare.

LECTORII care au participat sunt :Tatiana ZATÎC – Secretar de Stat, Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale; Lina GUDIMA – Șeful secției Farmacovigilență și studii Clinice, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale;Ala URSU-ANTOCI – Președinte, Consiliul Audiovizualului; Marina ZANOGA – Asociat Senior, ACI Partners; Oana COCIAȘU – Președinte, Consiliul Roman de Publicitate (RAC) si Managing Partner, Medic One; Viorica ZANOSIEV – Director, APIM (Asociația pentru susținerea producătorilor internaționali de medicamente din Moldova); Cornelia GORINCIOI – Dr. în drept Șef Secție Concurență Neloială, Consiliul Concurenței Republica Moldova și Vasile ODOBESCU-Medic igenist, Direcția Protecția Sănătății Publice, Agenția Națională pnetru Sănătate Publică din Republica Molodva. MODERATORUL evenimentului a fost Raluca VOIVOZEANU-CEO PRIA Conferences.

Lina GUDIMA , Șeful secției Farmacovigilență și studii Clinice, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a declarat în cadrul confeinței că: „Hotărârea de Guvern nr.  944 din 3.10.2018 privind aprobarea Regulamentului cu privire la promovarea etică a medicamentelor este documentul  esențial.În ceea ce privește materialele publicitare, trebuie completată Cererea de depunere , care trebuie să cuprindă obligatoriu versiunea și data materialului publicitar, trebuie menționată clar durata fiecărui spot, limba, se menționează clar publicul-țintă. Structura dosarului trebuie să conțină : copia materialului publicitar, copia RCP sau a prospectului, dovada achitării, materialele publicitare depuse prezentate în 2 exemplare ș.a. Pentru a fi validat dosarul, de asemenea, sunt mai multe proceduri, printre care: veridicarea prezenței în Nomenclatorul de stat al medicamentelor, al produsului medicamentos propus, evaluarea statutului produslui propus pentru publicitate-Rx, OTC, Compensate sunt respinse, conform Hotărârii de Guvern ș.a. (…)”

Aceasta a subliniat că: „În anul 2020, au fost examinate 268 de dosare cu  materiale publicitare în 27 de sedințe ale Comisiei de evaluare MP, iar 251 au fost aprobate și 17 respinse. (…) Conform Hotărârii de Guvern, Agenția nu eliberează vreun act permisiv. Termenul de difuzare a materialului publicitar pozitiv este nelimitat, iar tariful în conformitate cu HG 348 din 26.05.2014 este 718 MDL pentru unitatea de material publicitar. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale dorește ca unele puncta din HG să fie concretizate(Definiții, sect. IV) și, de asemenea, am opta și pentru o colaborare activă între AMDM, ANSP și Consiliul Aufiovizual în scopul asigurării și monitorizării activităților de promovare etică și responsabilă a medicamentelor.”

Sănătatea a fost şi va rămâne una dintre preocupările principale ale omenirii. Tocmai de aceea, PRIAevents își concentrează atenția asupra organizării evenimentelor, în care o arie largă de subiecte de interes, atât pentru medici, cât și pentru pacienți, și pentru industria de sănătate în general, sunt obiectiv și detaliat prezentate.

În cadrul acestei conferinte, ați avut ocazia să îi întâlniți pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participați la un eveniment interactiv, deosebit, astfel încât la finalul evenimentului să avem trasate idei, soluții și propuneri. De la acest eveniment nu au lipsit reprezentanți ai companiilor farmaceutice, ai celor care produc dispozitive medicale, suplimente alimentare, asociații ale pacienților, medici, farmaciști și asociații ale acestora, companii din zona de consultanță juridică, publicitate, audit, presă, reprezentanți din spitale de stat și private și reprezentanți ai autorităților.

Evenimentul face parte din seria conferințelor organizate de PRIAevents în Repubica Moldova, care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass-mediei.

Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor bine documentate din cele mai reprezentative sectoare ale economiei, și mai ales pentru healthcare.

                                                                                                                   

 

 

 

Lasă un răspuns