Popovici Nițu Stoica & Asociații, asistență juridică pentru Medicover în tranzacția cu Centrul Medical Academica

Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Medicover în procesul de achiziție a Centrului Medical Academica.

Medicover – unul dintre principalii furnizori de servicii private medicale și de diagnostic din România a finalizat procesul de achiziție a Centrului Medical Academica. Tranzacția consolidează prezența Medicover în București, unde compania deține deja un spital, o maternitate și zece clinici.

Tranzacția prevede preluarea pachetului integral de acțiuni al celor două clinici Centrul Medical Academica din București, ambele localizate în zone rezidențiale premium precum Aviatorilor sau Pitar Moș.

“Ne bucurăm să anunțăm că rețeaua Medicover continuă să se extindă și să evolueze pentru a oferi pacienților cele mai bune servicii medicale și pentru a fi mai aproape de aceștia lucrând la cele mai înalte standarde. Aceste două noi locații premium din București reprezintă un pas suplimentar în strategia de creștere a companiei de anul acesta. Prin această tranzacție consolidăm poziția Medicover pe piața de servicii medicale și de diagnostic”, declară Adrian Peake, General Manager, Medicover România.

“Centrul Medical Academica și-a construit o reputație foarte bună, bine meritată, oferind servicii medicale de cea mai bună calitate. Imaginea companiei a fost construită prin dedicarea constantă a unei echipe de peste 120 de medici profesioniști de cel mai înalt nivel. Ce au în comun aceste două clinici cu rețeaua Medicover este grija pentru pacienți și pasiunea pentru excelență”, adaugă Adrian Peake.

Amintim că Echipa PNSA, condusă de Silviu Stoica (avocat asociat – M&A) împreună cu Vlad Ambrozie (avocat colaborator coordonator) și alături de Camelia Constantin, Codrin Luta, Ioana Dumitru și Luana Dragomirescu (avocați colaboratori coordonatori), Cristina Marcu (avocat colaborator senior), precum și Elena Eftene și Ioana Avram (avocați colaboratori) au mai asistat Medicover în procesul de achiziție a Spitalului Pelican, cel mai important furnizor de servicii de sănătate din Oradea.

Lasă un răspuns