PRIAevents organizează conferința PRIA Environment în 26 septembrie 2024, de la 9,30 la ARCUB in strada Lipscani 84-90 – una dintre cele mai importante platforme de dezbateri despre cele mai semnificative teme de mediu pe care o organizăm și în acest an.
În cadrul acestei ediții a conferinței Pria Environment aducem împreună companiile de mediu si anume, reciclare, salubrizare, OIREP-urile, UAT-urile, ADI-urile alături de autoritățile centrale (Ministerul Mediului, ANRSC, ANPM si Garda de Mediu), și cele locale – primării și consilii județene, dar și producătorii și retailerii și asociațiile.Ne concentrăm pe dezbaterea temelor esențiale de mediu pentru aceștia, precum: Modalitățile de colaborare între autorități, ADI-uri, UAT-uri, companii și OIREP-uri, legea de aprobare pentru clearing house, răspunderea extinsă și pentru alte categorii, în afară de plastic, taxa pe plastic, schimbarea definiției reciclării – reciclarea în buclă inchisă și alte teme relevante la momentul actual.
Așadar, te invităm să îi întâlnești pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participi la un eveniment interactiv, intrând în dialog, astfel încât la finalul acestuia să avem propuneri concrete și idei trasate, dar și pentru a vedea cum putem imbunătăți activitatea, fie că vorbim de privat sau de stat și cum se poate eficientiza colaborarea, cum ne putem atinge țintele de colectare și cum putem să transpunem cât mai eficient legislatia UE în cea națională.
AGENDA
9,30 – 10,00 – Înregistrarea participanților și welcome coffee
10,00 – 12.30 – Panel interactiv de dezbateri
Colectarea deșeurilor și reciclarea
Modalitățile de colaborare între autorități, ADI-uri, UAT-uri, companii și OIREP-uri – ce se poate îmbunătăți?
Ordonanța de urgență nr. 133 – raport la 2 ani de la implementare
Legea pentru sistemul Clearing House – ceele mai importante aspecte
Ordonanța 125. Status și rezumat după adoptare
Vor fi atinse anul acesta țintele? Care este părerea mediului de business? Ce măsuri mai pot lua autoritățile? Forecast pentru 2025
Responsabilitatea companiilor din Romania, a populației, a asociațiilor de locatari/proprietari? Cum se poate crește conștientizarea în rândul companiilor și al populației?
Care este rolul organizatiilor care implementeaza obligatiile privind raspunderea extinsa a producatorului in domeniul gestionarii deșeurilor? Dar al asociațiilor?
Companiile de reciclare, de colectare, autoritățile locale și cum arată astăzi sistemul astăzi?
Impactul taxei de economie circulară
Schimbarea definiției reciclării – reciclarea în buclă inchisă
Cum se poate realiza reciclarea în buclă închisă?
Care sunt oportunitățile și provocările?
Cum se aliniază companiile la acest nou model?
Taxa pe plastic
Obligațiile pentru aceasta trebuiau îndeplinite de acum câțiva ani. Cine suportă această taxă și cum?
Care va fi rolul autorităților, dar al producătorilor, al comercianților și al celorlalte ențități?
Biodegradabilul
Cum se poate face colectarea mai eficientă a acestuia?
Rolul autorităților centrale și al companiilor care colectează
Ce se întamplă cu compostul biodegradabil după colectare?
Răspunderea extinsă a producătorului în Romînia
Radiografie a modalitatății de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, detalii de la organizațiile autorizate să implementeze obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului
Gestionarea tuturor deșeurilor de echipamente electrice și electronice, denumite în continuare DEEE, provenite de la EEE, respective depozitarea deșeurilor, prin care sunt reglementate garanția financiară de mediu, fondul pentru închiderea și monitorizarea post închidere a depozitului de deșeuri, precum și modul de constituire a acestora pentru depozitele existente la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 2/2021
Raspunderea extinsă a producătorului și pentru alte categorii de produse în afară de plastic
Colaborarea dintre Autoritățile locale, UAT-uri, ADI-uri, OIREP-uri, companii salubrizare, reciclare.
PRIA Environment Conference reprezintă reuniunea companiilor, specialiștilor și autorităților implicate în protecția mediului în Romania.
În cadrul conferinței online PRIA Environment din 26 septembrie 2024 veți beneficia de aflarea noutăților legislative, de analize la un nivel înalt și de studii de caz.
Veți avea ocazia să interacționați cu cei mai importanți lectori din domeniu dar și să faceți schimb de opinii și experiență cu participanții preocupați de aceleași subiecte ca și voi, de a afla cum pot vă ajuta consultanții juridici, de a vedea care sunt opiniile asociațiilor și ale companiilor din industria dvs. Exemplele, studiile de caz și noutățile vor fi adevărate surse de învățare și dezvoltare pentru activitatea pe care o desfășurați. Stabiliți contacte și încheiați parteneriate
Abordați subiectele pe care considerați că este important să le dezbateți și schimbăm împreună legislația.
Vă asociați cu unul dintre cele mai apreciate branduri de evenimente de business din România, Republica Moldova și Bulgaria.
Pentru participare la eveniment, vă rugăm doar să completați formularul aici: https://priaevents.ro/inregistrare-pria-environment-conference-2024/.
Dacă doriți să fiți parteneri ai evenimentului sau expozanți, vă rugăm, nu ezitați să ne scrieți la office@priaevents.ro.
Mai multe detalii pe www.priaevents.ro.