BearingPoint sărbătorește 10 ani de succes cu #10DaysOfCaring

Peste 200 de voluntari din România sunt implicați într-o campanie de responsabilitate socială pentru oameni, planetă și societate.

Amsterdam, 19 septembrie 2019 – BearingPoint își sărbătorește aniversarea de 10 ani cu o campanie de responsabilitate socială în semn de recunoștință pentru cei care au contribuit la succesul său: oamenii, planeta și societatea. Campania #10DaysOfCaring ─ cea mai amplă campanie de responsabilitate socială din istoria firmei independente de consultanță în management și tehnologie ─ a fost lansată în data de 13 septembrie și se încheie în data de 22 septembrie. În cadrul campaniei, sute de angajați din cele 35 de sedii din Europa și SUA se implică în peste 150 de activități diferite.

În România, la această campanie participă voluntar peste 200 de angajați din toate cele patru filiale din București, Iași, Sibiu și Timișoara. Aceștia dedică timp și pasiune și se implică în activități variate, de la donarea de sânge, până la acțiuni de curățenie în orașele în care locuiesc, precum și voluntariat pentru organizațiile locale non-profit.

„Oamenii sunt elementul central al întregii noastre activități”, spune Kiumars Hamidian, Managing Partner BearingPoint. „Nu am avea succes fără oamenii din compania noastră, clienții noștri și oamenii din comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Campania #10DaysOfCaring are ca scop să contribuie la binele societății, în semn de recunoștință, deoarece știm că succesul nostru este rezultatul implicării angajaților noștri și al respectului nostru față de oameni, planetă și societate”.

„Ne pasă!” („We care!”) este motto-ul BearingPoint pentru responsabilitatea socială. Campania #10DaysOfCaring prezintă cum se implică angajații și cum vor să genereze o schimbare în bine prin activitățile de voluntariat, prin ideile și timpul pe care îl dedică pentru binele celorlalți. Însă, activitățile de responsabilitate socială nu se vor opri după cele zece zile. BearingPoint va folosi dinamica pozitivă a campaniei pentru a demara noi inițiative, cum ar fi lansarea de noi rețele de afinități și aderarea la acordul „Global Compact” al ONU.

Pe site-ul campaniei #10DaysOfCaring (https://walls.io/bearingpoint-10-days-of-caring) puteți urmări cum se desfășoară activitățile de responsabilitate socială la nivel global prin intermediul unui panou digital de social media care prezintă toate postările publicate cu hashtag-ul #10DaysOfCaring.

 

Despre BearingPoint

BearingPoint este o companie independentă de consultanță în management și tehnologie, de origine europeană cu extindere la nivel global. Compania își desfășoară activitatea prin trei unități de business: prima oferă servicii de consultanță, punând accentul în mod deosebit pe cinci sectoare-cheie în vederea stimulării creșterii economice în toate regiunile. Prin cea de a doua unitate de business, compania furnizează servicii integrate care au la bază inovații dezvoltate în cadrul firmei (proprietate intelectuală) și SaaS. În plus, BearingPoint oferă clienților servicii esențiale pentru afaceri cu scopul de a contribui la succesul acestora. A treia unitate de business furnizează soluții software pentru transformare digitală și servicii de raportare pentru instituțiile de reglementare. De asemenea, vizează și explorarea de noi modele de business cu clienții și partnerii săi prin susținerea finanțării și dezvoltării start-up-urilor și exploatarea ecosistemelor.

Printre clienții BearingPoint se numără multe companii și organizații de top din lume. Rețeaua globală de consultanță a firmei BearingPoint are peste 10.000 de specialiști și deservește clienți din peste 75 de țări, cărora le oferă rezultate măsurabile și succes pe termen lung.

Pentru informații suplimentare, vizitați:

Homepage: www.bearingpoint.com

LinkedIn: www.linkedin.com/company/bearingpoint

Twitter: @BearingPoint

 

Lasă un răspuns