CONSILIUL CONCURENȚEI SUSPECTEAZĂ COMPORTAMENTE ANTICONCURENȚIALE PE PIAȚA CIMENTULUI

Analiza sectorului producerii și comercializării cimentului din România indică o situaţie atipică, în care producătorii de ciment își menţin cote de piață aproximativ egale şi stabile în timp, crescând astfel riscul apariției unor forme de coordonare a activităților.

Riscul este cu atât mai mare cu cât fluctuațiile cotelor de piaţă sunt reduse și nu există schimbări în ierarhia la nivelul industriei. Acest aspect ridică suspiciuni sub aspect concurenţial, mai ales în condiţiile în care cei trei producători de ciment au capacităţi de producţie funcționale diferite, iar gradul de utilizare al acestora este profund asimetric: producătorul de ciment cu cea mai mare capacitate de producţie în funcțiune are cel mai mic grad de utilizare al acesteia.

Aceste concluzii vin în urma finalizării anchetei sectoriale pe piaţa producerii și comercializării cimentului în perioada 2013-2017, derulată cu scopul de a avea o imagine cât mai clară asupra mecanismelor de funcţionare, de a identifica eventualele disfuncționalități la nivelul sectorului şi de a formula recomandări care să conducă la eliminarea acestora în scopul intensificării concurenţei.

Principalele companii active pe piața producerii cimentului sunt integrate pe vertical, pentru a eficientiza procesul de producție a cimentului, a reduce costurile şi a facilita accesul la resurse, deținând capacități de producție, atât pe piețele de extracție/prelucrare şi comercializarea agregatelor minerale, cât şi pe pieţele producerii şi comercializării betoanelor, mortarelor şi șapelor, prefabricatelor din beton. Astfel, cele 3 mari companii– Holcim România, CRH România şi HeidelbergCement România – sunt prezente şi pe alte două piețe – producerea şi comercializarea filerului de calcar, respectiv a lianților hidraulici speciali/rutieri (HeidelbergCement România nu produce astfel de lianți). Atât filerul de calcar, cât şi lianții hidraulici se produc în fabricile de ciment.

În urma analizei efectuate în acest sector, Consiliul Concurenţei a constatat că ar putea exista o coordonare între cei trei producători la nivelul sortimentelor produse și livrate în scopul împărțirii pieței, aceşti producători de ciment având posibilitatea de a ține captivi anumiți clienți astfel încât să mențină cote de piață simetrice.

De asemenea, s-a observat că prețurile anumitor sortimente de ciment oferite de producători au avut aceeaşi evoluţie, ceea ce poate constitui un indiciu privind mecanismul de coordonare prin care principalele companii de pe piaţă reușesc să mențină cote de piață simetrice.

Fiecare dintre cei trei producători principali din România vând ciment în aproape toate regiunile țării, dar este evidentă preponderența clienților situați în aria descrisă de o distanță definită la 350 de km în jurul punctului de desfacere. Astfel, nu se poate elimina posibilitatea de împărțire a pieței geografice între producătorii de ciment, criteriul distanță fiind extrem de important în alegerea furnizorului de ciment.

Având în vedere aceste elemente, Consiliul Concurenţei a declanşat, în luna octombrie, o investigaţie privind o posibilă înţelegere anticoncurenţială între Holcim România, CRH România şi HeidelbergCement România , realizată prin împărţirea pieţei producţiei şi comercializării cimentului din România, din perspectiva cotelor de piaţă şi/sau produselor oferite pe piaţă, limitarea sau controlul producţiei, comercializării, dezvoltării tehnice sau investiţiilor, corelate cu posibila coordonare a politicii de formare a preţurilor practicate de companiile implicate.

În cadrul anchetei sectoriale au fost analizate şi reglementările referitoare la modul de obținere a licențelor de exploatare a agregatelor de carieră și s-au formulat recomandări. Astfel, Consiliul Concurenţei a constatat că procedura de acordare de către Agenţia Naţionale pentru Resurse Minerale a permiselor de exploatare în cazul rocilor utilizabile în construcţii şi al acumulărilor de turbă sau a aurului din aluviuni, ar putea constitui o limitare a accesului pe piață şi, implicit, o îngrădire a concurenței, în condiţiile în care se atribuie primului solicitant, fără a se ţine cont de alte criterii. De asemenea, perioada îndelungată (maximum 20 de ani), pentru care se acordă licenţa de exploatare, precum şi dreptul de prelungire, nelimitat, pe perioade succesive de câte 5 ani, blochează accesul la piață şi poate conduce la închiderea acesteia pe o perioadă nedeterminată sau până la epuizarea resursei exploatabile pentru care s-a acordat licența. Ca urmare, autoritatea de concurenței recomandă introducerea de prevederi în proiectul de modificare a Legii minelor, în sensul reducerii perioadei de acordare a licenţei de exploatare si prelungirii acesteia.

Lasă un răspuns