Franța va „interzice toate vehiculele pe benzină și diesel până în 2040”

Franța intenționează să interzică toate vehiculele pe benzină și motorină până în 2040, a anunțat noul ministru francez al mediului.

Nicolas Hulot a făcut anunțul, prezentând o serie de măsuri ca parte a planului președintelui Emmanuel Macron care intenționează să facă țara neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.

Hulot a declarat că recunoaște că această masură va exercita presiuni asupra fabricanților de automobile din Franța, dar a spus că în prezent au loc proiecte care „pot îndeplini această promisiune”. Ca parte a planului, gospodăriile mai sărace vor primi o primă pentru a-și schimba vehiculele poluante pentru alternative curate.

Vorbind la o conferință de presă, domnul Hulot a declarat reporterilor că Franța va opri utilizarea cărbunelui pentru a produce energie electrică până în 2022 și că investițiile de până la 4 miliarde de euro vor contribui la creșterea eficienței energetice.

Anunțurile fac parte dintr-un plan de cinci ani pentru a încuraja energia curată și pentru a-și îndeplini angajamentele asumate în cadrul Acordului de la Paris.

„Vrem să demonstrăm că lupta împotriva schimbărilor climatice poate duce la o îmbunătățire a vieții de zi cu zi a francezilor”, a spus el.

Franța nu este singura țară care are scopul de a interzice automobilele cu combustie. Olanda și Norvegia au spus anterior că doresc să scape de benzină și motorină până în 2025, iar Germania și India au anunțat planuri similare care vor intra în efect înainte de 2030.

De asemenea, Franța a promis să reducă energia nucleară de la 75% la 50% din mixul energetic al țării până în 2025.

„Aceste mișcări ar trebui să fie luate în considerare și de alte guverne și industrii, care trebuie să acționeze pentru a ne proteja de poluarea aerului în orașele noastre și pentru a ajuta la atenuarea schimbărilor climatice”, a mai declarat Nicolas Hulot.

Lasă un răspuns