Sistemul de rambursare a medicamentelor din România se află într-un moment critic, marcat de presiuni bugetare crescute, nevoia accelerării accesului la terapii inovatoare și necesitatea unui cadru predictibil pentru pacienți, profesioniști și industrie.
În acest context, conferința PRIA a adus la aceeași masă principalii decidenți publici, reprezentanți ai profesiilor medicale, organizațiilor de pacienți, industriei farmaceutice și instituțiilor europene și internaționale, ai asiguratorilor, pentru a identifica soluții concrete privind viitorul politicilor de rambursare din România pentru a trasa un model sustenabil de rambursare.
Horațiu Moldovan, CNAS: „Am crescut veniturile”
Prezent la conferință, Horațiu Moldovan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a afirmat:
„Anul trecut, când am preluat mandatul, ne gândeam cum să facem rost de cele 11 miliarde de lei până la finalul anului, ca să nu închidă spitalele în septembrie și să nu se închidă farmaciile la mijlocul lunii septembrie. Evident, au fost discuții cu Ministerul de Finanțe, cu Guvernul României, și până la urmă cu promisiunea că vom face reforme, au apărut și banii.
Am făcut reforme, deși nu îmi place acest termen. Primul lucru l-a care m-am uitat a fost bugetul CNAS, dar nu doar cheltuielile, ci și veniturile. Cât de mult poți eficientiza dacă nu eficientizezi și veniturile. Văzând că sunt 6 milioane de contributori și 20 de milioane de beneficiari mi-am dat seama că așa nu se poate și am susținut o modificare legislativă care a fost pusă pe tapet, iar feedback-ul din zona medicală a fost că nu este ok ce se întâmplă cu coasigurații care de regulă nu au probleme de sănătate”.
El a arătat că nu a fost o măsură populară să extindă plata contribuției către aproape toate persoanele care au sursă de venit, însă măsura s-a dovedit a fi eficientă. „Ceea ce noi am prezentat Guvernului a fost real și am avut un venit suplimentar de 8,5 miliarde care a echilibrat situația dramatică”.
Mai sunt 7 milioane de persoane care nu plătesc CASS, a completat el.
