Mihai Căldăraru în sprijinul persoanelor aflate în dificultate și persoane vârstnice defavorizate

Mihai Căldăraru în sprijinul persoanelor aflate în dificultate și persoane vârstnice defavorizate

Tânărul Mihai Căldăraru a donat 60 de pachete cu alimente și produse igienă sanitară și dulciuri. În cadrul Campaniei Umanitară
Suflețelul din Cutie.
Mihai Caldararu, fost orfan cu suflet mare! Ajuta acum copii si batrani.

Este povestea unui tânăr din București, abandonat de părinți și
trecut prin leagănele de copii încă din primele zile de viață.
Marcat de suferințele prin care a trecut, acum se preocupă de nevoile
orfanilor, dar și a bătrânilor năpăstuiți de soartă.

Mihai Căldăraru este un tânăr din București, care nu a împlinit
încă 37 de ani.
Născut ultimul într-o familie cu mulți copii, nu a avut parte de
copilărie precum ceilalți șase frați ai lui.

Mai mult de jumătate din viață a petrecut-o prin orfelinate, unde a
fost abandonat de părinți, imediat după naștere. La Revoluție,
încă nu împlinise trei ani. Și-a regăsit familia abia după vârsta
majoratului, însă a continuat să-și trăiască viața singur, pe
cont propriu.
Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de
vase. Bătăile luate în orfelinate l-au marcat pentru tot restul
vieții. Supliciul îndurat pe toată perioada copilăriei i-a dat și
un sens în anii ce au urmat. Acela de a sări în ajutorul celor
necăjiți, asa cum a fost și el. Din anul 2011 s-a dedicat celor
nevoiași, după ce a „pus pe roate” o asociație nonprofit .

„Suflețelul din Cutie ” este sloganul care îl ține în activitate
și în ziua de astăzi. Mihai nu cere bani! Tot sprijinul cerut pentru
cei nevoiași constă în alimente, haine, dulciuri și alte produse de
strictă necesitate. Munca de ajutorare a celor nevoiași are și o
răsplată pe măsură, spune Mihai! Este vorba despre zâmbetul de pe
fața lor!

Lasă un răspuns