PRIAevents a organizat conferința PRIA Environment 2021 în 2 noiembrie – una dintre cele mai importante platforme de dezbateri despre cele mai importante teme de mediu.
Suntem onorați că Dl. Ionuț GEORGESCU – Director General, FEPRA, a participat la PRIA Environment 2021, a acceptat invitația de a lua cuvântul în cadrul PRIA Environment 2021 în 2 noiembrie, online, de la 10:30.
Evenimentul PRIA Environment a avut o audiență foarte mare – 215 participanți în platforma evenimentului și 2 000 la transmisia live, au participat cei mai importanți lectori din domeniu, dezbaterile fiind interactive și au avut loc schimb de opinii și experiență.
S-a discutat despre rolul administrațiilor centrale si locale, despre politici și măsuri de mediu, SGR, colectare și reciclare, dar și despre stadiul transpunerii legislației europene.
În acest context, Ionuț GEORGESCU – Director General, FEPRA, în cadrul PRIA Environment Conference 2021, a precizat următoarele:
„E bine să fie o distanță cât mai mică între ceea ce spui și ceea ce vrei să faci. Din păcate, la nivelul guvernamental și central, și local este o discrepanță destul de mare între ce se spune că se dorește să se facă și ceea ce se face în realitate. Prima observație pe care o am este că există și câteva contradicții în discurs. De multe ori vedem cât de mult se focusează guvernul central pe actorul local și cât de mult dorește finanțarea acestui actor. În același timp, actorul local este privit ca un actor lipsit de eficiență și care nu își prioritizează foarte bine investiția și atenția către zona de management a deșeurilor. Există această discrepanță. Vrem să îl finanțăm, dar în realitate eficiența lui este foarte scăzută.
Sistemul SGR este revoluționar pentru anumite tipuri de ambalaje. Este un sistem care va rezolva problema anumitor tipuri de ambalaje, însă nu cred că va fi implementat de la 1 octombrie. FEPRA se focusează, în acest moment, nu doar pe ambalaje OIREP, iar în 2022 își va adăuga servicii de reciclare pe ambalajul de sticlă în care vom avea o linie de reciclare a sticlei, care va ajuta producătorii, în primul rând să închidă ciclul Economiei Circulare, furnizând fabricilor de sticlă materia primă rezultată din reciclarea ambalajului de sticlă. Tot în premieră anunț că FEPRA își adaugă și servicii compost, începând cu luna ianuarie, instalația noastră de compost din sudul Bucureștiului va fi operațională și vom veni în sprijinul producătorilor și reteilerilor pentru această fracție biodegradabilă și le vom oferi aceste soluții. Ne focusăm foarte mult pe digitalizarea și transparentizarea trasabilității. Considerăm în continuare că încredere în sistem este destul de scăzută din partea principalilor actori. (…)
SGR este o soluție foarte bună. Nu știu cum vor utiliza în paralel cei care au și instrumentul OIREP și instrumentul SGR. Dacă nu se face în primul an ținta de 60%, atunci îl obligăm pe producător să plătească penalizarea sau îi lăsăm la îndemână și în ce formă instrumentul OIREP? Sunt întrebări la care trebuie să ne răspundem. SGR va fi programul cu cea mai bună logistică, pentru că să poți să gestionezi 6 mil. de containere este o chestie formidabilă și vom avea foarte multe lucruri de învățat”.
În cadrul acestei ediții a conferinței Pria Environment am adus împreună companiile din domeniul mediului, producătorii, retailerii și autoritățile și am dezbătut teme esențiale de mediu precum: implementarea sistemului depozit – garanție, stadiul transpunerii Directivelor UE, industria și tranziția spre o economie verde, colectarea și reciclarea.
Ca de fiecare dată, participanții au avut ocazia să îi întâlnească pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participe la un eveniment interactiv, astfel încât la finalul acestuia am avut propuneri concrete, idei trasate și soluții.
Partenerii principali ai evenimentului au fost : Berarii Romaniei, ANBR, TOMRA, RER Ecologic Group, ARAM, FCC Environment, FEPRA și Green Group,
AGENDA
11.00 – 11.35 – Start live videoconferință
11.35 – 13.30 – Dezbatere online despre cele mai importante teme de mediu. Stadiile implementării Directivelor Europene.
Stadiul transpunerii Directivelor Europene ce privesc mediul
Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului, privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului
DIRECTIVA (UE) 2018/852 modificare a Directivei 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaj
Care este stadiul de implementare al acestora? Este necesar să mai implementăm alte Directive?
Sistemul depozit – garanție
In prima parte a acestui an am dezbătut împreună despre SGR, iar in aceasta luna s-a aprobat OUG pentru implementarea lui.
Cum va arăta în continuare reglementarea sistemului depozit-garanție în România? Care sunt pașii pe care trebuie să ii parcurgă producătorii, dar retailerii pentru a fi implementat?
Colectarea deșeurilor
Ce anume trebuie sa îmbunătățim? In ce stadiu ne aflam pentru atingerea noilor țintelor de colectare? Care este părerea mediului de business? Ce măsuri mai pot lua autoritățile?
Stadiul reciclării în România
Responsabilitatea companiilor din Romania, a populației, a asociațiilor de locatari/proprietari? Cum se poate crește conștientizarea în rândul companiilor și al populației? Ce campanii s-au derulat?
Rolul organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului in domeniul gestionarii deșeurilor
Ce pot face companiile de reciclare, de colectare? Dar autoritățile locale? Cum arată astăzi sistemul pay as you throw astăzi?
Digitalizarea companiilor de mediu și transparența
De ce este importantă digitalizarea in sectorul de mediu? Ce strat-ups avem pentru digitalizarea întregului proces de reciclare? Cum se poate face o transparentizare mai buna a acestui sector prin intermediul digitalizării?
PNNR
PNRR – Tranziția spre o economie verde. Când se vor putea atrage fondurile? Ce companii pot beneficia?
13.30- 14.00 – Q&A. Concluzii
LECTORII CARE AU LUAT CUVÂNTUL:
Barna TÁNCZOS – Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Julia LEFERMAN – Reprezentant al alianței producătorilor de băuturi din Romania – Director General, Berarii Romaniei
Alice NICHITA – Reprezentant al alianței producătorilor de băuturi din Romania-Președinte, Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare
Doinița MIHAI – Vice President Governmental Affairs Eastern Europe South, TOMRA
Radu MERICA – Director General, RER Ecologic Group
Constantin DAMOV – Președinte, Coaliția pentru Economia Circulară/ Președinte Green Group
Alin VIȘAN – Președinte, ARAM
Ionuț GEORGESCU – Director General, FEPRA
Mihaela FRĂSINEANU – Director executiv, Asociația OIREP Ambalaje
Bogdan ANDRONACHE – Co-Founder & CEO, EcoTree.ro
Moderator al evenimentului a fost Raluca VOIVOZEANU – CEO, PRIA Conferences.
PRIA Environment reprezintă reuniunea companiilor, specialiștilor și autorităților implicate în protecția mediului în Romania.
În cadrul conferinței online PRIA Environment din 2 noiembrie 2021 ați beneficiat de aflarea noutăților legislative, de analize la un nivel înalt și de studii de caz.
Veți avea ocazia să interacționați cu cei mai importanți lectori din domeniu dar și să faceți schimb de opinii și experiență cu participanții preocupați de aceleași subiecte ca și voi, de a afla cum pot vă ajuta consultanții juridici, de a vedea care sunt opiniile asociațiilor și ale companiilor din industria dvs. Exemplele, studiile de caz și noutățile vor fi adevărate surse de învățare și dezvoltare pentru activitatea pe care o desfășurați.
Abordați despre subiectele pe care considerați că este important să le dezbateți și schimbăm împreună legislația.
Vă asociați cu unul dintre cele mai apreciate branduri de evenimente de business din România și Republica Moldova.
Mai multe detalii găsiți pe www.priaevents.ro