Premieră la Cluj-Napoca! Stradă cu sistem de depistare a maşinilor care trec pe roșu

Contractul privind modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989 va fi scos la licitație până la finele săptămânii, au anunțat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. Se estimează că lucrările vor începe în vară.

“Săptămâna aceasta vom transmite către ANAP documentația pentru proiectare și execuție a modernizării complete a Bulevardului 21 Decembrie 1989”, transmite municipalitatea.

Lucrările de modernizare la Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca ar trebui să înceapă în această vară, după ce vor fi terminate procedurile de licitație. Reprezentanții municipalității speră să nu existe contestații, pentru ca investiția să nu fie întârziată.

Potrivit caietului de sarcini, pe această stradă vor fi lărgite spațiile pietonale și benzile dedicate pentru transportul în comun:

“Vor fi extinse benzile dedicate pentru transportul în comun, va fi și o bandă pentru bicicliști, va fi modernizat întregul iluminat public, va fi completat aliniamentul de arbori, care va avea un sisterm de irigare automat, cu senzori de umiditate, vor fi amplasate bănci cu prize USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, vor fi montate cișmele. De asemenea, avem în vedere amenajarea de stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, dar și stații de încărcare pentru autoturisme electrice. Vom avea și un sistem inteligent de monitorizare a traficului, care va permite numărarea mașinilor pe fiecare bandă, dar și numărarea bicicliștilor sau pietonilor, astfel încât să putem lua decizii bazate pe date reale din trafic”, au precizat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca, scrie Radio Cluj.

Bulevardul 21 Decembrie 1989 este una dintre cele mai importante artere ale Clujului, care preia întreg traficul din partea de Est a municipiului. Strada începe la sensul giratoriu din cartierul Mărăști și continuă până în centrul orașului, la intersecția cu Piața Unirii. Pe direcția Est-Vest are între trei și șase benzi de circulație, iar în sens invers, pe cea mai mare parte a străzii, accesul este permis doar mijloacelor de transport în comun.

Având în vedere dimensiunile bulevardului și amenajările prevăzute, municipalitatea precizează că pentru realizarea investiției vor fi atrase fonduri europene:

“Proiectul are o valoare de 12 milioane de euro și va fi finanțat din fonduri europene în proporție de 98 la sută. Cererea de finanțare este depusă la Agenția Regională de Dezvoltare Nord-Vest, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie finalizate etapele de verificare și să semnăm contractul de finanțare”, mai spun aceștia.

Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare, Bulevardul 21 Decembrie va fi prima stradă din țară care va avea și un sistem de depistare a autovehiculelor care trec pe culoarea roșie a semaforului.

Amenajări prevăzute pe Bulevardul 21 Decembrie 1989:

Sisteme iluminat zonă pietoni/ benzi BUS+biciclete/ carosabil
Sisteme de iluminat pentru treceri de pietoni
Stații încărcare auto electrice (taxi) 2 locuri
Stații încărcare biciclete si trotinete electrice 60 locuri
Bănci cu prize USB
Sisteme de afisaj public si orientare turistică
Cișmele
Arbori cu sistem de udare automat
Sistem integrat ITS (semaforizare) urban: subsistem de comunicare prin fibră optică, subsistem de Management al Traficului (semafoare, dispozitiv acustic avertizare pietoni, senzori trafic), subsistem de Supraveghere video (CCTV), subsistem de depistare a trecerii pe culoarea roșie a semaforului, camere “speed-enforcement”, camere “red-enforcement”, camere ANPR (supraveghere benzi dedicate transportului în comun), camere video analiză pietoni/bicicliști.

Lasă un răspuns